Cum a scăpat o româncă dată în judecată de Bvlgari, Guerlain, Givenchy și Lacoste pentru că vindea sute de parfumuri contrafăcute

Zilele trecute, Judecătoria Suceava a dat verdictul în primă instanță în cazul unei femei de afaceri din Suceava acuzată că a vândut sute de parfumuri contrafăcute după mărci celebre. Printre brandurile ce au dat-o în judecată pe femeie se numără Victoria's Secret, Bvlgari, Givenchy și Lacoste.

Femeia a scăpat de toate acuzațiile, judecătorii motivând că a intervenit încă din vara anului 2023 termenul de prescripție. Mai multe, instanța a respins și cererile de daune formulate de către companiile celebre, constatând că părțile civile nu au făcut dovada prejudiciului de ordin material prin documente justificative (facturi, chitanțe, bonuri fiscale, documente contabile etc.)

„În plus, părțile civile nu au făcut dovada faptului că prin comiterea, de către inculpată, a faptei, cifra lor de afaceri ar fi fost afectată ori potenţialii clienţi au refuzat să mai cumpere produse originale, aspecte care de asemenea ar putea justifica aprecierea producerii unei vătămări şi implicit existenţa unui prejudiciu. Astfel, simpla deținere în vederea comercializării bunurilor contrafăcute nu poate fi prezumată de instanța de judecată ca aducând atingere unor drepturi nepatrimoniale ale părții civile și să justifice acordarea de daune morale”, mai spun magistrații de la Judecătoria Suceava.

Sentința nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în 10 zile de la comunicare.

Numeroase branduri celebre de parfumuri ceruseră în instanță daune de aproape 19.000 de euro de la femeia care vânduse produse contrafăcute timp de multe luni.

Dosarul a fost deschis în august 2018, după ce procurorii au fost sesizați că o femeie de afaceri vinde atât online, cât și într-un stand din Bazarul Suceava, parfumuri și produse cosmetice contrafăcute după mărci faimoase precum Bvlgari, Jimmy Choo, Victoria's Secret, Burberry, Guerlain, Givenchy și Lacoste.

Pe 28 august 2018, procurorii au făcut percheziții la standul din Bazarul Suceava, descoperind peste 1.000 de parfumuri și produse cosmetice contrafăcute. Ulterior, au mai fost descoperite alte câteva sute de produse contrafăcute. La audieri, femeia le-a declarat anchetatorilor că a achiziționat o parte dintre produse de la complexul Dragonul Roșu de lângă București.

În 2021, companiile Paco Rabanne, Jean Paul Gaultier, Givenchy, Bvlgari, Guerlain, Lacoste, Burberry, Victoria's Secret și Jimmy Choo s-au constituit părți civile în instanță, cerând daune de aproape 19.000 de euro.

Numai că femeia de afaceri a fost trimisă în judecată de abia pe 25 iulie 2023 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare.

Iar instanța de judecată a reținut că de la data săvârșirii faptei reținute în sarcina femeii, respectiv 28 august 2018, a curs termenul general de 5 ani al prescripției răspunderii penale prev. de art. 154 alin. 1 lit. d) Cod Penal, care s-a împlinit cel mai târziu la data de 27.08.2023. Instanța a constatat și că în această perioadă nu a existat niciun caz de întrerupere a prescripției generale pentru a opera prescripția speciala.

Drept urmare, magistrații de la Judecătoria Suceava au dispus încetarea procesului penal față de femeia de afaceri pentru săvârșirea infracțiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

Източник
Adevarul
Снимка
PxHere