Supermarketurile afișează de astăzi, 10 octombrie, etichete speciale pe produsele cu gramaj mai mic la preț la fel de mare, așa cum au fost obligate prin ordin de ANPC.
Pe 10 octombrie 2024, a intrat în vigoare Ordinul Președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) care impune o informare exactă a consumatorilor, în cazul practicii comerciale cunoscute sub numele de Shrinkflation.
Actul normativ stabileşte obligația operatorilor economici de a informa consumatorii complet, corect și precis cu privire la modificarea cantităților de produs având prezentarea, ambalajul, forma (fără a ne limita) identice, chiar în condițiile menținerii aceluiași preț.
Informarea trebuie făcută în același câmp vizual, într-o formă vizibilă, lizibilă și cu aceeași dimensiune și se va realiza prin intermediul unei plachete, după modelul celei prevăzute în anexa Ordinului.
De asemenea, operatorii economici trebuie să se asigure de existența unității de referință, la locul de comercializare, la care aplică modificarea cantității produsului. ANPC a precizat că obligația de informare a consumatorilor de către operatorii economici se aplică pe o perioadă de cel puțin 30 de zile, de la data punerii în vânzare, la raft, a produsului cu volum sau greutate redusă.
Conform legii, de la momentul publicării în Monitorul Oficial a Ordinului și până la momentul intrării sale în vigoare s-au scurs 30 de zile, perioadă folosită de ANPC pentru a consilia operatorii economici care au dorit acest lucru, în vederea aplicării cu succes și neîntârziat a prevederilor noului act normativ.
Drept urmare, au avut loc întâlniri cu Asociația Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR), în cadrul cărora s-au discutat diverse aspecte legate de modalitățile de afișare impuse prin prezentul Ordin, oferindu-se, drept exemplu, modul în care alte țări din Uniunea Europeană au găsit soluții de informare a consumatorilor, de către operatorii economici, pe această temă.
„Prin acest Ordin, stabilim un standard de exigență și transparență necesar în relația cu consumatorii. Orice încercare de a masca reducerea cantităților de produse, menținând aceleași prețuri și ambalaje, fără o informare clară și precisă, va fi sancționată. Consumatorii au dreptul la o informare corectă, completă și precisă, iar operatorii economici trebuie să își asume această responsabilitate. ANPC va monitoriza cu strictețe aplicarea acestui act normativ și nu va tolera nici un fel de abateri.”, a declarat Sebastian Hotca, președinte interimar ANPC.