Experții din industria de frumusețe atrag atenția că, de ceva timp, pe mai multe website-uri se comercializează produse cosmetice contrafăcute, care le imită, ca aspect, pe cele ale unor branduri faimoase. Având în vedere că majoritatea consumatorilor nu pot remarca diferențele cu ușurință și sunt atrași de prețurile mai mici, ei ajung să folosească acest tip de produse care, spun specialiștii, pot fi dăunătoare pentru sănătatea pielii sau a părului.
Produsele cosmetice contrafăcute reprezintă de altfel o problemă serioasă la nivel global, afectând atât sănătatea consumatorilor, cât și economia globală. Provenind în general din China, pe căi obscure, produsele contrafăcute – parfumuri, formule de îngrijire a pielii, dar și machiaj – au devenit la fel de populare precum hainele „fake”, iar mai nou sunt fabricate și în alte colțuri ale lumii precum Hong Kong, Emiratele Arabe Unite, Singapore, Thailanda, India și Malaezia. De la MAC și Estee Lauder la Chanel și Dior, produsele imită doar ambalajul (și acela, în oarecare măsură), nu și formula produselor originale, punând în pericol pielea consumatorilor. Din fericire, aceste produse pot fi lesne recunoscute drept falsuri, deoarece produsele originale nu se vând în afara lanțurilor de distribuție. Dar altfel stau lucrurile în comerțul online, unde este foarte ușor să fii înșelat, comercianții folosind deseori fotografiile originale ale produselor, pentru a-și vinde marfa.
„Social media a facilitat, în ultimii ani, accesul la informație și ultimele trenduri de beauty pentru un public foarte divers, de orice vârstă. Există produse cosmetice, fie de îngrijire a pielii, fie a părului, care au devenit aspiraționale pentru mulți oameni după ce aceștia le-au văzut recomandate de celebrități și influenceri pe care îi urmăresc și îi admiră. Pentru că există o astfel de cerere, au apărut, din păcate, diverși producători obscuri care ajung să comercializeze pe diverse website-uri produse contrafăcute, aproape identice ca aspect cu cele originale.
Conținutul este însă complet diferit și, nu doar că nu oferă rezultatele așteptate, dar pot fi și periculoase pentru sănătate. Unul din exemplele recente îl reprezintă masca tratament de păr K18, care a avut o ascensiune fulminantă ca popularitate în toată lumea drept primul tratament biotech cu peptide care repară părul deteriorat în doar 4 minute. La câțiva ani de la lansare, însă, pe internet au ajuns să fie comercializate copii ale acestui produs, inclusiv în România. Diferențele privind ambalajul sunt minime, astfel că oamenii nu își pot da seama văzând produsul listat pe magazinele online. Dacă nu au folosit originalul înainte, când ajung să îl aplice pe păr, nu își vor da seama imediat de diferențe, deși textura și mirosul sunt diferite. Cel mai probabil, vor fi dezamagiți că nu are efectul uimitor de care au auzit, sau, în cazuri mai nefericite, vor avea probleme serioase ce țin de sănătatea scalpului și a părului. De aceea, este foarte important să le cumpărăm din surse oficiale, acreditate de brand. Un preț prea mic, la mare distanță de tot ce există în magazine sau online ar trebui să ne dea de gândit”, explică Diana Baicu, specialist în industria de frumusețe profesională.
Cum ne asigurăm că achiziționăm produse originale?
Specialiștii subliniază că cea mai eficientă metodă de a fi siguri că avem de a face cu produse originale este să le achiziționăm direct de la brand sau de la distribuitorii săi acreditați, fie din magazine fizice, fie online, fie din saloane și clinici de înfrumusețare, dacă vorbim de produse profesionale.
„Greșeala pe care mulți o fac este că se ghidează după cel mai mic preț existent, chiar dacă asta înseamnă să cumpere de pe site-uri obscure, fără notorietate și istoric. Este recomandat să cumpărăm din surse de încedere – magazine oficiale, retaileri oficiali și site-uri oficiale. Contrar preconcepțiilor, și acolo le putem găsi la prețuri avantajoase, în perioadele cu oferte. De asemenea, e bine să verificăm ambalajul și etichetele – le putem compara cu cele din fotografiile disponibile pe site-ul oficial al brandului, verificăm ce informații sunt printate pe ambalaje, să existe detalii despre producător, lotul de producție – acest lucru poate fi realizat cu ajutorul diverselor aplicații sau site-uri unde introducem aceste detalii. Cutiile măștilor fără clătire K18 sunt sigilate în partea de sus cu un QR code pe background transparent. Cel mai la îndemână este să cumpărăm de la distribuitorii acreditați din țara noastră. Pentru că am dat exemplul tratamentului-mască K18, pe www.topline.ro există o pagină dedicată unde se află toate sursele acreditate din România de unde putem cumpăra produsele originale K18”, adaugă Diana Baicu.
Ce riscăm dacă folosim produse cosmetice contrafăcute
În primul rând, nu vom avea efectul dorit. Utilizarea produselor de îngrijire a părului contrafăcute ar putea conține ingrediente ce pot avea efecte negative asupra sănătății scalpului și a părului. Nu putem ști fiecare produs contrafăcut ce anume conține pentru că, în momentul de față, au apărut foarte multe, dar, din ceea ce am trimis la laborator, vorbim despre ingrediente care ar putea produce iritatii, alergii sau degradarea părului. Utilizate pe termen lung, pot declanșa chiar probleme hormonale, deoarece anumite substanțe neconforme pot perturba sistemul endocrin.”, a mai spus Diana Baicu.
Pentru mai multă siguranță, se recomandă să cumpărărm produse cosmetice numai din magazine sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanță fiscală). Și etichetele pot fi un indiciu al originii produselor: o calitate proastă a tipăririi poate fi un semn că avem de-a face cu un produs contrafăcut. Nu în ultimul rând, prețurile prea mici pot indica produse dubioase.