Apple avertizează: ce poţi păţi dacă foloseşti încărcător contrafăcut pentru Apple Watch?

Apple nu e deloc prietenoasă cu accesoriile third party folosite pentru produsele sale, iar acum a emis o avertizare legată de Apple Watch. Cel mai nou document de suport se numeşte "Identifică încărcătoare autentice şi certificate pentru Apple Watch". E vorba practic de sfaturi şi avertizări pentru posesorii de ceasuri Apple.

Acestora li se recomandă să evite încărcătoarele care nu vin de la Apple sau nu au certificare MFi de la companie. Apple spune următoarele lucruri: "dacă veţi folosi un încărcător contrafăcut sau necertificat, veţi avea o experienţă de încărcare lentă şi o autonomie redusă a bateriei".

Apple a explicat şi modul în care vă puteţi asigura că încărcătorul folosit este legitim. 

Apple WatchÎn primul rând, încărcătoarele Apple pentru Apple Watch sunt mereu albe, în afară informaţiilor de reglementare imprimate pe cablu. Încărcătoarele care nu sunt produse sau certificate de Apple pentru ceas au culori diferite. Şi trebuie să fiţi siguri că vedeţi următoarele inscripţii pe accesoriu:

  • A1570
  • A1598
  • A1647
  • A1714
  • A1768
  • A1923
  • A2055
  • A2056
  • A2086
  • A2255
  • A2256
  • A2257
  • A2458
  • A2515
  • A2652
  • A2879

Când verificaţi producătorul online, veţi vedea trecut acolo Apple ca producător. Şi iată indiciile Apple pentru a verifica încărcătorul:

1.Conectaţi cablul de încărcare Apple Watch la Mac. Alegeţi Apple menu > System Settings apoi daţi click pe General în sidebar

2. Daţi click pe About în dreapta şi apoi click pe System Report şi USB. Alegeţi încărcător de ceas şi căutaţi numele producătorului

3.E nevoie să apară Apple peste tot ca nume de producător. Producătorii third party care sunt certificaţi de Apple au anumite "etichete" pe ambalaj pe care scrie "Made for Watch", cu logo-ul Apple înainte de cuvântul "watch".

Source
Mobilissimo
Image
Rawpixel