Producătorii europeni pierd anual miliarde de euro din cauza produselor contrafăcute

Produsele contrafăcute provoacă producătorilor europeni de îmbrăcăminte, cosmetice şi jucării pierderi anuale de aproximativ 16 miliarde de euro (17,5 miliarde de dolari), arată rezultatele unui studiu publicat marţi, transmite DPA, potrivit Agerpres.

De asemenea, se pierd aproximativ 200.000 locuri de muncă din cauza acestei fraude, conform noilor cercetări ale Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO). Studiul este bazat pe datele colectate în perioada 2018 – 2021.

“Produsele contrafăcute cauzează costuri reale – pentru consumatori, pentru branduri şi pentru economiile noastre. Cel mai recent studiu arată costuri extrem de reale în privinţa pierderilor din vânzări şi a locurilor de muncă”, a afirmat directorul general al EUIPO, Joăo Negrăo.

Printre cele mai afectate sectoare din UE se află industria jucăriilor din Germania, responsabilă pentru o treime din pierderile anuale din vânzări (334 milioane de euro).

Cea mai afectată ţară din cauza produselor de îmbrăcăminte contrafăcute este Ciprul, iar în domeniul cosmeticelor – Franţa.

Sectorul de îmbrăcăminte pierde venituri de aproape 12 miliarde de euro în fiecare an, sau 5,2% din cifra sa de afaceri totală, în timp ce în domeniul cosmeticelor pierderile cauzate de produsele contrafăcute se ridică la 3 miliarde de euro (sau 4,8% din cifra de afaceri totală), iar la jucării – 1 miliard de euro (8,7%).

De asemenea, impactul contrafacerii asupra pieţei forţei de muncă este unui extrem de ridicat. Conform EUIPO se pierd 160.000 în sectorul de îmbrăcăminte, 32.000 în domeniul cosmeticelor şi 3.600 în sectorul jucăriilor.

În acelaşi timp, produsele contrafăcute provoacă deseori probleme de sănătate şi de siguranţă, în special la cosmetice şi jucării. Potrivit EUIPO, 15% din bunurile reţinute în 2022 la graniţele externe ale UE erau potenţiale produse contrafăcute.

Principalul motiv pentru care consumatorii apelează la produse contrafăcute este faptul că preţul produsului original este perceput ca fiind prea ridicat, se arată într-un studiu EUIPO din iunie 2023. O treime din europeni consideră că este acceptabil să cumpere produse contrafăcute, iar în rândul tinerilor jumătate acceptă produse contrafăcute.

EUIPO este cea mai mare agenţie descentralizată a UE şi are sediul la Alicante, în Spania. Agenţia gestionează înregistrarea mărcilor Uniunii Europene (mărci UE) şi a desenelor şi modelelor industriale comunitare (DMIC), care garantează protecţie pentru drepturile de proprietate intelectuală în toate cele 28 de state membre ale UE.

Sursa
https://financialintelligence.ro
Fotografie
Freepik