Cele mai multe sunt articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, de înfrumusețare, sau diferite tratamente pentru protejarea culturilor. Plasate în camioane printre produse comercializate legal sau aduse în țară prin intermediari, cele contrafăcute au invadat piața din România.
Sunt în general articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, care imită designul ori sunt însoțite de denumiri și etichete ale unor branduri internaționale. De regulă, au însă alte culori comparativ cu cele originale și sunt fabricate din materiale care se rup repede.
Potrivit datelor de la Autoritatea Vamală, anul trecut, în urma unor controale de amploare, au fost depistate cantități imense de produse contrafăcute din Turcia, China şi Ucraina.
Dănuț Stancu, șef serviciu vamă: „Încălţămintea sport predomină, societatea aspiră la branduri renumite și cei din industria asta ilicită s-au adaptat și asta produc. Încălțăminte sport, îmbrăcăminte, accesorii , textile. În ceea ce priveşte textilele, acestea vin în baloți de 150 – 200 de kilograme și sunt disimulate prin alte tipuri de mărfuri”.
În 2023 și în primele luni ale acestui an au fost oprite peste 1,7 milioane de mărfuri contrafăcute, în creştere față de 2022, când au fost confiscate în jur de 850.000. În ultima perioadă, spun inspectorii, traficanții trimit cantități mai mici, dar cu o frecvență mai mare.
Şi industria de înfrumuseţare este invadată de parfumuri, creme sau produse de machiaj de o calitate îndoielnică. Deși poartă denumirile unor mărci renumite, au în compoziție ingrediente nesigure pentru piele.
Potrivit Autorităţii Vamale, doar în ultimul an autoritățile au confiscat mărfuri falsificate de peste 17 milioane de euro.
Pe cele mai multe le recunoașteți după ambalajul de slabă calitate, iar în cazul parfumurilor mirosul nu persistă multă vreme.
Corina Munteanu, președinte Patronatul Antreprenorilor din Industra Înfrumuseţării din România: „Se găsesc produse pentru stilizarea și protezarea unghiilor, și aici ne referim la gelurile pentru unghii , ele sunt în cantitate foarte mare, venite din China – și orice alt produs de manichiură”.
În creștere pe piață sunt și produsele fitosanitare contrafăcute, așa numitele ,,tratamente" pentru culturile de cereale, plante agricole, culturi protejate în sere sau solarii, livezi sau viță de vie.
Carmen Botez, director Executiv Asociaţia Industriei de Protecție a Plantelor: „Sunt produse cu care fermierii au fost obişnuiţi în trecut, care în prezent nu mai sunt autorizate pentru utilizare în România, iar mulți dinte fermieri nici nu ştiu, sau preferă să cumpere anumite produse autorizate, dar în momentul în care le găsesc la un preț mai scăzut vor cumpăra de la sursa respectivă.”
Anual, din traficul cu mărfuri false, în Uniunea Europeană se pierd peste 52 de miliarde de euro. Un miliard doar în România.