Legislația referitoare la gestionarea deșeurilor stabilește că până la 1 ianuarie 2025 trebuie implementată colectarea separată a textilelor, atât de către companii, cât și de către autoritățile locale. Directiva-cadru a UE privind deșeurile (WFD) obligă statele membre să aibă sisteme de colectare separată pentru textilele uzate începând de anul viitor.
Comisia Europeană a propus, de asemenea, introducerea responsabilității extinse oligatorii a producătorului pentru materialele textile în toate statele membre, pentru a determina ca producătorii să-și asume responsabilitatea pe ciclul întreg de viață al produselor textile, de la proiectarea acestora până la gestionarea deșeurilor. Propunerea Comisiei introduce, de asemenea, reguli de colectare separată pentru textile și cerințe de sortare pentru transportul de textile uzate.
Raportul EEA avertizează că, pe lângă colectarea selectivă, capacitățile de sortare și reciclare trebuie extinse în Europa pentru a evita ca textilele colectate să ajungă în incineratoare, gropi de gunoi sau să fie exportate în regiuni din afara UE. De asemenea, este necesar să se armonizeze definițiile și practicile de raportare privind textilele uzate și deșeurile.
România nu dispune încă de infrastructura necesară și nici de legislația adecvată pentru a gestiona corespunzător deșeurile textile, însă trebuie să transpună obiectivele Directivei în legislația națională până în 2025.
Țara noastră și-a asumat însă prin PNRR să constituie cel puțin 26 de instalații de reciclare a deșeurilor ce vor fi puse în funcțiune până la 30 iunie 2026, fondurile destinate construirii instalațiilor de reciclare în cadrul programului fiind de 220 milioane de euro.
Peste 95% din textilele din gospodăriile românești sunt incinerate
România se află în topul țărilor poluatoare atunci când vine vorba de gestionarea deșeurilor textile. Din cauza lipsei unei infrastructuri de colectare, sortare și reutilizare sau reciclare, peste 95% din textilele prezente în gospodăriile românești ajung să fie aruncate la gunoi și incinerate, conform raportului Agenției Europene de Mediu, citat de Organizația Humana People to People. Efectele sunt dezastruoase, deoarece fibrele sintetice aruncate în natură elibereză microplastice periculoase în mediul înconjurător, iar cele naturale generează efect de seră atunci când se descompun.
Reprezentanții Organizației Humana People to People explică de ce am ajuns să generăm atât de multe deșeuri în România și ce soluții se întrevăd în viitor, impuse de Uniunea Europeană.
„La nivel european, conform raportului Ellen Mac Arthur, mai mult de 80% din texilele din gospodării sunt aruncate și ajung la groapa de gunoi sau în mediul înconjurător. În România, situația este și mai dezolantă, pentru că depășim 95%. Conform raportului Agenției Europene de Mediu (EEA) din acest an cifra este de 99% și are la bază date colectate în anul 2020. Însă încerăm să fim optimiști datorită faptului că în unele orașe au început deja inițiative de colectare separată a textilelor. Principala cauză ține de faptul că nu avem un mecanism de colectare separată și sortare a textilelor în România adaptat volumelor existente, astfel încât să fie mai ușor de urmărit traseul lor și să putem apoi reutiliza textilele conforme ori să le reciclăm. Conform ierharhiei zero deșeuri, reutilizarea textilelor este prioritară reciclării. Este mai eficient și mai prietenos cu mediul să reintroducem în circuit, de exemplu, hainele aflate în condiție bună, să poată fi purtate din nou de oameni, ca produse second-hand”, explică Mădălina Corciu, reprezentant al Organizației Humana People to People.
Colectare separată a deșeurilor textile devine obligatorie
Uniunea Europeană are însă în plan o serie de măsuri ce vor trebui implementate obligatoriu de fiecare țară membru. Una dintre acestea va intra în vigoare chiar la 1 ianuarie 2025.
„Începând cu anul viitor, colectarea separată de textile va fi obligatorie și în România. Acest fapt va ajuta autoritățile să monitorizeze mai bine ce se va întâmpla cu aceste textile odată ce vor fi colectate. Va fi, însă, nevoie de fonduri care să susțină costurile asociate structurilor de colectare, reutilizare și reciclare. Într-o economie circulară a textilelor, producătorii sunt cei care trebuie să contribuie la sprijinul infrastructurii. Tocmai de aceea, Uniunea Europeană pregătește o serie de măsuri de tip REP (Extinsă a Producătorului). Aceste noi politici plasează responsabilitatea financiară către producatori, ei trebuind plătească pentru fiecare produs textil nou pus în piață. Mai mult, ei trebuie să se asigure că acele produse nu ajung să aibă un impact negativ asupra mediului când ies din uz. Aceste politici sunt necesare și binevenite, deoarece, fără ele, va fi imposibil de administrat volumele tot mai mari de textile post-consum. În plus, se vor crea și noi sectoare de activitate, noi locuri de muncă în domeniul sortării, reutilizării, reparării si reciclării materialelor textile. O schemă REP bine gândită și implementată va crește în mod semnificativ dinamica costuri-venituri, va oferi transparență și o platformă în care economia circulară din România poate exista”, a adăugat Mădălina Corciu.
Eco-taxele ar trebui să ia în considerare importanța reutilizării hainelor
Măsurile EPR (Responsabilitatea Extinsă a Producătorului), care vor fi implementate în anii următori, vor aduce anumite avantaje pentru România.
„Majoritatea hainelor cumpărate de consumatorii români sunt produse de companii din alte țări. Odată cu noile măsuri REP, o eco-taxă ar trebui plătită în România pentru fiecare articol plasat pe piața românească, iar aceste noi taxe vor ajuta la menținerea unui sistem sănătos pentru circularea hainelor ieșite din uz. Hainele second-hand reprezintă una dintre cele mai importante metode de a limita supraconsumul și poluarea mediului. În Uniunea Europeană există în prezent o discuție despre cum să se găsească o soluție care să permită accesul facil la haine second-hand la prețurile de astăzi și să se evite orice eco-taxă pentru sectorul de reutilizare a hainelor,” spune Karina Bolin, CEO al Humana People to People în România.
România are maxim 20 de companii active în domeniu
Potrivit Asociației Române pentru Reutilizare și Reciclare Textile (ARETEX), în România activează în jur de 20 de companii din domeniul sortării și pregătirii textilelor pentru reutilizare și reciclare, număr care exclude business-urile de retail care comercializează îmbrăcăminte pregătită deja pentru reutilizare. Dintre acestea, 10 sunt membre ARETEX și cumulează o cifră de afaceri de peste 50 milioane euro.
Toate aceste 20 de companii acoperă în prezent în jur de 20% din totalul necesar de colectare în vederea reutilizării și reciclării textilelor din țara noastră.